Sursa: expressdebanat.ro

La constituirea plenului local, s-au evidențiat doi dintre aleșii locali. Asta pentru că, potrivit protocolului, cum forul nu este constituit încă la prima întâlnire, iar consilierii nu pot vota un președinte de ședință, decanul de vârstă preia conducerea.

Decanul de vârstă al Consiliului Local Reșița este Petru Știopoane, în vârstă de 60 de ani. Acesta a preluat conducerea lucrărilor ședinței, ajutat de cel mai tânăr ales, care are numai 24 de ani și este Marius Bălean, fostul consilier al primarului Mihai Stepanescu. Deși emoțiile lui Petru Știopoane s-au evidențiat, la momentul preluării microfonului în calitate de președinte de ședință, acesta s-a declarat un militant neobosit pentru drepturile reșițenilor. Este convins că va face față cu brio mandatului pe care l-a primit, astfel că, indiferent de vârsta sa și independent de faptul că este decan de vârstă, va lucra cot la cot cu colegii săi din plen.

În ce îl privește pe cel mai tânăr consilier local, Marius Bălean, de numai 24 de ani, acesta îi îmbie pe tineri să îi bată la ușă cu încredere. „Sunt hotărât să promovez proiectele pentru tineret, vreau să susțin tinerii, dar și să îi sprijin în rezolvarea problemelor”, a spus Marius Bălean, exclusiv, pentru „Express de Banat”.