La invitația domnului primar al comunei Coronini, Ilie Boboescu, am participat, alături de prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir și deputatul, Silviu Hurduzeu, la Târgul Mare de la Coronini. Au fost prezenți, de asemenea, numeroși primari ai localităților...
Astăzi am participat la tradiționalul târg de la Răcășdia, unde am degustat și cumpărat produse tradiționale, realizate în gospodăriile locale. În general, oamenii își doresc și caută produse agro-alimentare autentice, sănătoase și gustoase. Prezenți la acest târg,...
Milităm împreună, cu profesionalism, pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană. Urmează un an în care vom demonstra că social-democrații sunt cei care îi reprezintă cel mai bine, cu forță și seriozitate, pe români la nivel european. Adunarea Generală PES...
În acest sfârșit de săptămână, am participat la Băile Herculane, la Consiliul Politic Județean al Tineretului Social Democrat din Caraș-Severin, alături de conducerea organizației PSD Caraș-Severin, unde am discutat despre implicarea tinerilor în activitatea politică...
Prezent la Congresului Partidului Socialiștilor Europeni (PES) la Malaga, Spania. Lideri naționali și europeni, activiști și susținători ai social-democrației din întreaga Europă s-au reunit, astăzi, în cadrul Congresului Partidului Socialiștilor Europeni (PES), la...
„Festivalul Toamnei” aduce laolaltă numeroase produse tradiționale din zonă, care satisfac poftele celor mai mari gurmanzi. Mă bucur că am avut prilejul de a participa, împreună cu președintele PSD Caraș-Severin, deputatul, Silviu Hurduzeu la acest...