De educație depinde viitorul nostru post-Covid-19,motiv pentru care, mă alătur oricărui proiect care susține calitatea învățământului românesc. Cu sprijinul Europarlamentarului Victor Negrescu, s-a implementat un proiect social, la nivel național, care presupune...
Județul Caraș-Severin este plin de locuri frumoase, care merită descoperite. Astăzi, am avut prilejul să vizitez și proiecte sociale, inițiate de oameni dedicați și implicați. Cu voință și optimism, putem construi o lume mai bună!
Vizita de la Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Dar din Dar” Partoș ne inspiră și ne motivează să ne dorim mai mult. Centrul a fost realizat cu fonduri europene, prin implicarea unor oameni cu suflet precum părintele stareț ieromonah Varlaam Almăjanu...
Susțin voluntariatul sub orice forma, cu atât mai mult în contextul pandemiei de coronavirus. Din acest motiv am format o echipă de voluntari, care să ajute comunitatea din Văliug, pentru a trece mai ușor peste încercările actuale.
voluntari ai asociației Tânăr Performant în Uniunea Europeană au efectuat o acțiune umanitară în localitatea Văliug pentru prevenirea răspândirii cu noul COVID-19. Ținând cont de cazul de contaminare confirmat, voluntarii au împărțit materiale care previn răspândirea...
Sărbătorile de iarnă sunt întotdeauna, pentru fiecare dintre noi, un prilej de fericire și de împăcare sufletească. Astăzi a fost adus un strop de fericire, de către oameni cu suflet, pentru câteva familii din zona Almăjului. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat...